Cum porți borseta sau centura portmoneu în ținute chic diferite

Cum porți borseta sau centura portmoneu în ținute chic diferite

Borseta este accesoriul care a dominat anii 1990 și care de atunci a trecut prin numeroase transformări. Borseta sau centura pormoneu cum mai este cunoscută în ziua de azi este un accesoriu sofisticat, la prima vedere nu foarte ușor de purtat, dar care transmite un mesaj despre feminism și femeia modernă.

Borsetele clar nu mai sunt ce au fost, nu mai arată ca „pe vremuri” și fără îndoială nu se mai poartă ca acum 30 de ani, însă în ținutele street style din prezent arată spectaculos. Indiferent de anotimp, purtate în jurul taliei alături de rochii vaporoase sau într-un mod foarte lejer aruncată pe un umăr alături de un pulover tricotat, borsetele eliberează femeile de greutatea inutilităților dintr-o geantă mare și grea. Pentru că, de ce să nu recunoaștem, câte femei nu cară zilnic o mulțime de produse inutile?!

Borseta din ziua de azi este un fel de combinație între o geantă poștaș (cross-body sau messenger) și un portofel, dar într-o variantă mai puțin voluminoasă și mult mai stilizată. Mai ales dacă ne referim la modelele condensate, de tip centura portmoneu, borseta a revenit mai stilată și mai trendy ca niciodată. Putem spune despre ea că este chiar mai atractivă și mai ușor de purtat decât modelele de genți miniaturale, atât de la modă în ultimii ani.

Cum poate fi purtată borseta

De la sacouri office din stofă, la tricouri casual și jeans, de la rochii vaporoase din in de inspirație boemă la salopete elegante din mătase, s-ar putea spune că există un model potrivit de borsetă pentru orice tinută.

Cum purtăm borseta sau centura portmoneu îți spunem în rândurile următoare:

În loc de curea, în talie

O borsetă tip centură poate fi purtată fără problemele ca o curea clasică pentru talie, dacă vorbim de un model de geantă minusculă, similară portmoneului. O rochie largă sau cu model oversized poate fi accesorizată și strânsă în talie cu o borsetă elegantă, de dimensiuni mici, ceea ce va aduce un plus de feminitate prin conturarea armonioasă a taliei tip clepsidră. De asemenea, o borsetă cu curea lată poate aduce valoare ținutei atunci când porți o cămașă și o fustă, deoarece va face o legătură elegantă între cele două piese vestimentare. 

În loc de curea, pe șolduri

Borseta poate lua și locul curelei clasice de la nivelul șoldurilor, pentru blugii sau pantalonii cu găici, dacă se încadrează perfect. Există însă și variata borsetelor de mici dimensiuni cu lanț metalic care pot accesoriza pantalonii într-un mod foarte chic.

Pe un umăr

Centura portmoneu poate fi purtată cât mai lejer, aruncată neglijent pe umăr, în acest caz având un rol stilistic evident.

Pe diagonala pieptului, tip poștaș

O borsetă cu bandulieră poate fi purtată peste piept, similar genții poștaș, iar buzunarul să fie poziționat în față, sub sâni, fie pe lateral, în stil cross-body.

Cum porți borseta sau centura portmoneu în ținute chic diferite

La încheietura mâinii

Dacă vorbim de o borsetă de dimensiune mică, atunci o variantă mai stylish de a o purta este la încheietura mâinii. Deși nu sunt la fel de confortabile precum modelele de purtat în talie sau pe umăr, borsetele de mână sunt la fel de cool. Borseta de mână poate înlocui cu succes orice clutch, în funcție de modelul ales și cât de elegant vrei să-ți armonizezi ținuta.

Cu ce ținute chic poți purta borseta

În funcție de vremea de afară, alegerile vestimentare și stilul care te caracterizează, poți purta borseta sau centura pormoneu în diverse ocazii. Asadar, variante să tot fie, pentru că toate pot acompania jeansii, puloverele supradimensionate, rochiile vaporoase sau tricotate, iile, caftanele, saboții decupați sau bocancii în stil army: 

Ținuta casual urbană. Nu există ținută casual la care să nu poți purta o borsetă asortată. De exemplu, la orice ținută care conține jeans și un tricou, cămașă casual sau bluză din bumbac în partea superioară, poți asocia o borsetă neagră din piele ecologică.  

Ținuta casual de vacanță. O rochie boemă din in va avea un aer mult mai chic dacă o vei strânge în talie cu o centură portmoneu. În plus, vei avea o libertate de mișcare fantastică și vei putea colinda în voie fără să te preocupe existența borsetei.  

Ținuta de festival. La orice tip de eveniment care are loc în aer liber poți purta o borsetă în care să-ți pui lucrurile importante precum telefonul, mobilul și portofelul. Dacă ești o împătimită a muzicii de festival, pregătește-ți rochia lungă cu imprimeu floral, cizmele din piele întoarsă camel și combină-le cu o borsetă damă maro

Ținuta office. Evident nu ne referim la ținuta formală de birou unde există un dress code business, deși dacă ținem cont că geanta o purtăm în afara programului, am putea spune chiar că o borsetă ar aduce un aer chic unei ținute anoste.

Dar, dacă ținuta ta de birou este ceva mai relaxată, atunci îndrăznește să aduci mai multă culoare în garderoba ta cu o borsetă albastră din piele ecologică ce poate fi purtată și ca geantă de umăr datorită unei bretele ajustabile.

Cele mai elegante modele de borsete sunt cele din piele naturală și piele ecologică, care pot fi purtate la ținute mai stilate, așa cum sunt cele office. Dar, la fel de bine poți jongla cu borsete din alte materiale, precum cele textile sau rafie, dar și cu nuanțele, optând pentru culori foarte vii, mai ales dacă îți dorești ca outfitul tău să iasă în evidență, sau pentru nuanțe cât mai neutre dacă vrei ca accesoriul să treacă neobservat.

Dacă nu te-am covins încă de utilitatea unei borsete în garderoba ta, imaginează-ți că ești la plimbare în parc alături de iubitul tău, vrei să ai mâinile goale, să vă puteți ține de mână și să mâncați o înghețată, dar să ai totuși strictul necesar la îndemână.